Denis Le Vot, CEO Dacia, a fost desemnat săptămâna trecut de publicația Journal de l’Automobile „Omul anului în industria auto”.
Creșterea gamei Dacia, în viitorul apropiat, cu încă trei modele va genera probleme de producție atât la Mioveni, cât și în Maroc. Șeful Dacia a recunoscut că în scurt timp marca va avea nevoie de spațiu industrial suplimentar. În România, fabrica urmează să producă ambele Duster în paralel, o vreme, dar celelalte trei noi modele care vor veni nu au suficient spațiu, deocamdată.
Echipele de designeri și ingineri ai Dacia lucrează deja la noul proiect pe care șefii Dacia l-au anunțat anterior, un automobil compact, care va avea două versiuni de caroserie, cel mai probabil. Mașina ar trebui să fie lansată în jurul anului 2027, dar acum proiectul este confirmat de Laurens van den Acker, vicepreședinte Renault Group și șef al designului pentru toate cele trei mărci.
Denis le Vot a dezvăluit la Paris prototipul Dacia cu care marca va participa la Dakar, un automobil dezvoltat de la zero pentru a face față condițiilor dure ale deșertului. Designul este specific raliurilor și poate fi descris drept cel mai spectaculos model Dacia din toate timpurile.
Dacia va depăși în 2023 volumul de automobile vândut în anul anterior, la fel cum și vânzările vor depăși, cel mai probabil, nivelul de anul trecut, care a fost cel mai mare din ultimii patru ani. Denis le Vot, cel care conduce marca Dacia din 2021 este optimist în legătură cu producția de mașini de la Mioveni.
CEO-ul mărcii Dacia, Denis le Vot, a anunțat oficial că modelul electric Spring va primi un face-lift anul viitor. Evenimentul era așteptat, însă este prima dată când marca anunță o dată oficială.
Unitatea de business Dacia a grupului Renault are un nou director financiar, în locul lui Duncan Minto, care a fost desemnat să preia funcția similară la marca premium Alpine.
Celebra asociație ADAC, din Germania, corespondentul ACR din România, și-a anunțat membrii că a semnat un contract important cu producătorul de autoturisme Dacia pentru vânzarea de automobile în leasing, ceea ce reprezintă o oportunitate foarte mare pentru marca românească.
Prim-ministrul Nicolae Ciucă s-a întâlnit astăzi, la Uzina Dacia din Mioveni, cu șefii Renault Group, pentru discuții privind „proiecte noi” pe care compania franceză le are în România.
Denis Le Vot, șeful diviziei Dacia-Lada din cadrul Renault Group, spune că marca Dacia a pierdut 100.000 de mașini din cauza crizei de semiconductori. În schimb, are peste 100.000 de comenzi care așteaptă să le fie livrate mașinile
Unitatea de business formată din mărcile Dacia și Lada, plus gama Global Acces a Renault, are un nou director financiar, care s-a ocupat până acum de planificare și analiză în grupul francez. El a primit o misiune difciilă: realizarea unui plan strategic al mărcii Dacia.
Imediat ce modelul Jogger a fost lansat pe piață, fiind prezentat la Salonul de la Munchen, șefii Renault și Dacia au trecut la proiectul următor. Este vorba despre a treia generație Duster, cea care va da semnalul planului Renaulution în cadrul Dacia. După el vor veni și alte mașini, atât la marca românească, dar și la Lada. Dar totul începe în România, în sediile Renault din București.
Denis Le Vot, CEO al mărcilor Dacia și Lada, a fost unul dintre personajele importante prezente la Salonul Auto IAA din Munchen. A stat de vorbă cu un grup restrâns de ziariști români chiar la standul Dacia, amplasat în aer liber, și a explicat ce vrea Dacia de la Jogger și în ce direcție va merge marca în anii următori.
Renault Group a afișat toate numirile pe care le-a făcut în fruntea echipei care se va ocupa de marca Dacia și de unitatea de business Dacia – Lada. CEO-ul Denis le Vot va avea alături 12 persoane, însă niciun român nu va face parte din această echipă.
Numele Dacia Bigster a stârnit numeroase reacții ale românilor pe rețelele de socializare, în special la postările mărcii pe tema noului concept-car și viitorului model de serie. Șeful Dacia, Denis Le Vot a asigurat însă publicul că numele viitorului SUV ar putea fi diferit.
Renault nu ia în calcul existența simultană a celor două mărci, Dacia și Lada, pe aceleași piețe. Denis Le Vot, noul CEO al Dacia & Lada, a confirmat acest lucru într-o discuție cu jurnaliști români, după lansarea planului Renaulution.
Renault l-a numit oficial CEO al Dacia pe Denis Le Vot, fost președinte Nissan America, numit anul trecut vicepreședinte al Renault pentru Regiuni și Vânzări. El va coordona reorganizarea noii unități de business a grupului francez în cadrul amplului plan creat de Luca de Meo, plan care va fi prezentat peste câteva zile.